Telefon: 021.314.23.15

Logo

Serviciul Urgențe Sociale

24/24 la 021/9524

fiipregătit.ro

Situații de Urgență Proiect DSU

021 9524 - Victimele Violenței Domestice

Disponibil 24/24

COMUNICAT DE PRESĂ: Începere proiect „VALORificarea oportunităţilor de inserție pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Întreprinderi Sociale VALORIS” – ID 144616

feb. 25, 2015 | Comunicate

COMUNICAT DE PRESĂ

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti anunţă lansarea unui demers de amploare, proiectul „VALORificarea oportunităţilor de inserție pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Întreprinderi Sociale VALORIS” – ID 144616, în cadrul unei conferințe inedite ce va avea loc pe data de 26 Februarie 2015, începând cu ora 13:00, la sediul Complexului de Servicii Sociale OMINIS – „Din grijă pentru oameni”, situat în Aleea Turnu Măgurele nr. 17A, Sector 4, București.

Proiectul vizează înființarea a 9 structuri de economie socială de tip COFETĂRIE-CATERING și TÂMPLĂRIE, OLĂRIT – ARTIZANAT, USCĂTOR LEMN, ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU, PROIECTARE ASISTATĂ DE CALCULATOR, GRADINIŢĂ ŞI AFTER-SCHOOL, PROCESARE LEGUME-FRUCTE, ATELIER CROITORIE, în care vor lucra persoane defavorizate din Regiunile Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Sud Est Dobrogea, Nord Vest, Bucuresti Ilfov.

În cadrul conferinței, primii cursanți în meseria de cofetar vor pregăti un desert clasic, renumita prăjitură Tiramisu, pentru persoanele vârstnice cu venituri mai mici de 1.000 lei, care le vor aprecia progresele de până acum și abilitățile obținute.

Proiectul se adresează unui grup ţintă alcătuit din: 252 de persoane din grupuri vulnerabile (20 persoane cu dizabilităţi, 10 familii monoparentale sau cu mai mult de 2 copii, 113 femei, 9 manageri ai structurilor economiei sociale, 20 persoane de etnie romă, 30 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat al statului, 50 persoane care trăiesc din venitul minim garantat).

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul POS DRU – Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, DMI 6.1. Dezvoltarea economiei sociale.

Perioada de implementare este de 12 luni, începând cu data de 3 noiembrie 2014.

Valoarea totală aprobată prin contractul de finanţare este de 10.174.583,04 lei.

Parteneriatul cu alţi actori de pe piaţa muncii în cadrul acestui proiect valorifică relaţiile favorizante create până în prezent între parteneri, conducând accesul grupurilor vulnerabile la locuri de muncă şi producând schimbări în mentalitatea angajatorilor despre persoanele cu vulnerabilităţi, prin crearea unui număr de 9 intreprinderi sociale (4 în mediul urban şi 5 în mediul rural) cu 57 noi angajaţi.

Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Sociala și Protecția Copilului OLT (Partener 1), Centrul pentru Dezvoltarea Instrumentelor Structurale Slatina (Partener 2), Asociația Societatea Culturală Despărțământul Năsăud Astra (Partener 3), Redis Consult SRL (Partener 4), Asociația „Tineret pentru Dezvoltare Durabilă (Partener 5), Asociația Centrul de Resurse Apollo (Partener 6) și Asociația Inițiative Sociale (Partener 7) și îşi propune promovarea unui sistem de servicii asistiv şi inovator, modernizat şi adecvat la nevoile persoanelor care aparţin unor grupuri vulnerabile pentru asigurarea unei îmbunătăţiri a accesului pe piaţa muncii şi pentru a încadra în întreprinderi sociale o parte a grupului țintă – se circumscrie obiectivului general al POSDRU, de „dezvoltare a capitalului uman şi asigurarea de oportunităţi de participare la o piaţă a muncii moderne, flexibile şi inclusive”.

Pentru informaţii suplimentare vă invităm să ne contactaţi la numărul de telefon 0751 519 863, persoană de contact Andrei ȘENDROIU – Expert tehnic implementare.

Articole Similare