În urma celor 150 de interacțiuni de identificare efectuate de echipele DGASMB și PLMB, au fost localizate 104 persoane fără adăpost, inclusiv două persoane minore și nouă cetățeni străini. Din aceste persoane, 96 se aflau deja în evidențele DGASMB, iar 50 de adulți fără adăpost au fost nou identificați.
De asemenea, în cadrul acestei acțiuni, 39 de persoane au fost preluate din Piața Unirii. Dintre acestea, 28 de adulți au fost acompaniați la centrele de asistență socială administrate de DGASMB pentru a primi ajutor și adăpost. Minorii identificați au fost acompaniați către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) pentru a primi îngrijirea necesară.
În ceea ce privește cetățenii străini, șase dintre aceștia au fost însoțiți la centrul pentru refugiați Carusel, unde au beneficiat de sprijin și resurse adecvate situației lor. Trei cetățeni străini au fost preluați de Inspectoratul General pentru Imigrări, care a gestionat situația lor conform procedurilor legale în vigoare.
*Numărul persoanelor preluate este mult mai mic decât cel al persoanelor identificate întrucât nicio persoană nu poate fi preluată sau obligată să părăsească domeniul public dacă nu este de acord, atât timp cât nu încalcă în vreun fel legea, drept garantat de Constituția României.*
Această acțiune comună a demonstrat importanța colaborării interinstituționale în abordarea problemelor sociale complexe, oferind un sprijin direct și eficient persoanelor vulnerabile din București.